6 lucruri inedite despre Mănăstirea Cozia din Călimănești

Mănăstirea Cozia, una dintre cele mai autentice bijuterii ale arhitecturii bisericești autohtone, este în același timp și unicul loc în care putem vedea chipul lui Mircea cel Bătrân. Va dăinui în istoria poporului român pentru istoria ei artistică, culturală, cât pentru vechimea pe care o are.

Mănăstirea Cozia: istorie și localizare

“Este cu adevărat impresionant faptul că o biserică a rezistat vreme de atâta timp pe un drum principal de tranzit între Țara Românească și Transilvania… dacă a rezistat anilor, războaielor, cataclismelor naturale, să sperăm că va rezista și drumului aglomerat, în special din pricina numeroaselor tiruri și autocare ce trec pe aici”, opinează tineri iubitori ai ortodoxiei pe site-ul obiectivortodox.ro

Această mănăstire este amplasată pe drumul național Râmnicu Vâlcea- Sibiu, cam la 22 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, 75 de km de Sibiu și la 3 km de stațiunea balneo-climaterică Călimănești Căciulata, pe malul drept al râului Olt.

Știri din lume

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce...

Știri din lume

Recunoști vedetele tale preferate transformate de un artist digital. Cum arată artiștii și politicienții dacă...

Lucruri inedite despre Mănăstirea Cozia din Călimănești

1.Istoricul Mănăstirii Cozia

Radu I, tatăl lui Mircea cel Bătrân, este de fapt primul care a făcut o ctitorie la Cozia, lucru aflat dintr-un document din 12 iunie 1418 al nepotului său Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrân.

La Cozia, Radu I a făcut lăcașul cel vechi, azi dispărut și cunoscut de popor sub numele de Cozia veche, lăcaș căruia i s-au făcut danii de la început, dar care s-a degradat foarte repede. Iată de ce Mircea cel Bătrân înalță începând din 1387 un nou lăcaș la Cozia, având ca model biserica din Krusevac, Serbia, ce a fost ridicată de ruda sa, cneazul Lazăr. Lucrarea s-a finalizat pe 18 mai 1388, când a fost și sfințită.

Apoi, vor continua lucrările la clădirile anexe până în 1391. Despre prima danie se știe că o avem din 20 mai 1388. Atunci Mircea a rostit: „am vrut domnia mea de am ridicat din temelie mănăstire întru numele sfintei Troițe…în locul ce se cheamă Călimănești la Olt”.

Boierul Nan Udobă este cel care a donat terenul. După acest fapt,  Mircea dă ”de la curtea domniei mele” un metric anual pentru hrană și îmbrăcăminte constând în: 220 de găleți de grâu, 10 buți de vin, 10 burdușe de brânză, 20 de cașcavaluiri, 10 vedre de miere, 10 sloi de ceară și 12 bucăți de postav etc.

În cele din urmă Cozia va primi de la Mircea peste 10 sate, dar și mori, venituri din vămi, bălți, ba chiar o uliță comercială la Râmnic. Nici boierii nu au rămas nepăsători. Unul a lăsat „cu limbă de moarte” satul Crușia.

Ce trebuie să mai aflați este că biserica din actul anului 1388 este menționată cu numele românesc de ”Nucet”, de la nucii care înconjurau ctitoria lui Radu I, fără a omite totuși denumirea de Cozia. Ea vine din termenul turanic (cuman probabil) ”koz” care înseamnă nuc. Chiar dacă a primit multe danii, atunci când Mircea a închis ochii pentru totdeauna, Cozia era considerată a doua mănăstire ca bogății după, Tismana.(sursa istoriepescurt.ro)

2.Plăcile de pe corpul chiiliilor

Conțin informații prețioase. Pe prima placă scrie: Sfânta Mănăstire Cozia, Ctitor fondator: Mircea cel Bătrân (1386 – 1418), Anul zidirii: 1387 – 1388, Restaurări: În timpul domniei lui Neagoe Basarab (1517 – 1520); În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1704 – 1710) și între anii 1847 – 1856 și în perioada 1958 – 1962. Cea de-a doua placă are informații despre Biserica Mare: Stil bizantin. Construcție din piatră de Albești-Muscel și cărămidă aparentă.

3.Pridvorul bisericii

Între anii 1706-1707, pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, a fost construit pridvorul bisericii în stil „brâncovenesc și adăugate chiliile cu ceardacuri.

4.Sarcofagul lui Mircea cel Bătrân

Este cioplit din piatră, asemenea celor din Occident. Chipul domnitorului se vede pe peretele ctitorilor. Îmbrăcat într-un costum roșu strâns pe corp, cu flori albastre, într-o tunică nu prea lungă, tivită cu fir. Jumătatea inferioară este deschisă în față.

Pe cap, Mircea cel Bătrân poartă coroana cu cinci vârfuri. Alături de domn e fiul său Mihail, al cărui costum se aseamănă mult cu al tatălui. Amândoi susțin o biserică în miniatură, reprezentând Cozia, ctitoria lor.

5.Tunelul secret al Mănăstirii Cozia

Sunt multe teorii şi legende despre tunelul secret al lui Mircea cel Bătrân de la Cozia. Unii călugări bătrâni zic câte puţin, alţii tac zâmbind. Conform ramnicuvalceaweek.ro, legenda spune că Mircea cel Bătrân ştia foarte bine pe unde urcase armata romană a lui Traian spre Ardeal. Evident că nu a ales la întâmplare  locul mănăstirii chiar lângă Castrul roman Arutela (vechea cetate antică a Călimăneștiului).

Acesta nu era aşa cum îl puteți vedea azi (strămutat oricum), ci era destul de bine conservat, în proporţie de 80%. În plus, se întindea pe o suprafaţă de cinci ori mai mare decât este acum. Era o cetate romană în toată regula, cu apeducte care veneau dinspre Cozia, dar şi cu apeducte termale.

Mircea cunoștea bine acest castru cu secretele lui. De aceea a ales locul mănăstirii chiar în vecinătatea lui. Aşa a descoperit şi tunelul care, după spusele călugărilor, pleacă exact din biserică şi ajunge dincolo de Olt. Tot acolo se afla și vechiul drum roman.

Tunelul a fost folosit de domnitor, mai ales în confruntările interne, pentru tron, cu fratele său, Dan Basarab.(sursa indiscret.ro).

Prin anii ‘80, când regimul comunist a dat ordin pentru construirea hidrocentralelor pe Olt, inginerul Ioan Mihăilă, originar dintr-un sat de pe lângă Călimănești, a încercat să găsească tunelul, însă fără succes. Așadar, nu putem ști dacă tunelul a existat ori ba. Oricum legenda tunelului nu poate decât să aducă un plus de frumusețe și mister mănăstirii cât domnitorului cu ale sale fapte de arme.

6.Renovarea Mănăstirii Cozia

A fost reparată și renovată de mai multe ori de către voievozii Neagoe Basarab, Radu Paisie şi Constantin Brâncoveanu. În timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna ce îi poartă şi acum numele (pe aceasta s-a păstrat şi un fragment de inscripţie), iar în anul 1517 a fost refăcută pictura.

Lăcaşul sfânt despre care facem vorbire a fost restaurat în întregime între anii 1958-1962. Atunci s-au consolidat chiliile şi cele două paraclise. Lucrările de restaurare au continuat şi după 1970, când s-a introdus încălzirea centrală.

Aflată chiar la marginea Oltului, această mănăstire este unul dintre cele mai remarcabile monumente ale arhitecturii medievale românești. Mânăstirea include și un mic muzeu cu obiecte de cult și manuscrise ale secolului al XVII-lea.