Home » Life & Style » Ce e bine să pui în ghiveci dacă florile s-au ofilit. Trucuri simple și eficiente

Ce e bine să pui în ghiveci dacă florile s-au ofilit. Trucuri simple și eficiente

Voicu Costin / 12.04.2022, 16:13
Ce e bine să pui în ghiveci dacă florile s-au ofilit. Trucuri simple și eficiente

Când femeile primesc un buchet frumos de flori, îl așează pe masă sau într-un loc la vedere. Ele își doresc ca florile din el să se păstreze vii și proaspete pentru cât mai mult timp. La fel și în cazul ghivecelor de flori pe care le primesc de le cei dragi. Dar cum pot proceda ca să salveze florile ofilite? Află în continuarea articolului de mai jos, ce trebuie să faci ca să salvezi florile și cum poți preveni ofilirea lor.

Cum aducem florile ofilite la viață?

Dacă ai fost plecat o perioadă mai lungă de acasă și ți-ai găsit plantele aproape uscate, ar trebui să iei măsuri urgente pentru a te asigura că le readuci la viață. Îți vom explica ce trebuie să faci pentru a te asigura că plantele își vor reveni.

Ai nevoie doar de:

  • coajă de la o banană
  • Zaţ de cafea
  • Câteva coji de ouă

Adaugă ingredientele în blender și adaugă puțină apă cât să le poți mixa. Mixează totul la viteză maximă, până obții o pastă omogenă. Adaugă apoi două-trei linguri din acest amestec în ghiveciul florilor, aproape de tulpina florilor. Acoperă cu un strat de pământ și udă ușor solul.

Coaja de banană este bogată în potasiu, zațul conține minerale, iar cojile de ouă conțin calciu. Prin urmare, acest cocktail de vitamine și minerale îți va readuce florile la viață.

Apă şi fertilizatori

O plantă ofilită are nevoie, în primul rând, de apă, dar trebuie udată cu moderaţie, treptat, să nu îneci rădăcinile care au suferit atâtea zile de secetă. După ce pământul din ghiveci s-a înmuiat, ar fi bine să înlocuieşți stratul de la suprafaţă cu pământ de flori, hrănitor. De asemenea, adaugă în apă, fertilizatori, în funcţie de tipul plantei şi de indicaţiile de pe ambalaj.

Îndepărtează frunzele şi tulpinile ofilite, iar dacă planta a avut flori sau boboci de flori, ar fi bine să îi rupi pe toţi. În primul rând, floarea trebuie să-şi recapete vigoarea şi strălucirea, ca apoi, la început de primăvară, să înflorească mai bogat.

Fii foarte atentă la cantitatea de fertilizatori pe care o adaugi în apă. După o perioadă de secetă, rădăcinile vor absorbi mai greu apa şi ar fi bine să pui o cantitate redusă de substanţe nutritive, la jumătate faţă de indicaţiile de pe ambalaj. Să readuci la viață aceste plante, nu este niciodată un lucru ușor sau sigur, dar dacă rădăcinile nu au fost afectate, atunci însemna că poți salva planta.

Ce să faci pentru a preveni ofilirea florilor

Trebuie să știm cum putem preveni ofilirea florilor. Concret, florile trebuie păstrate într-un loc răcoros, departe de razele directe ale soarelui și de căldura caloriferului. Acești factori fac ca florile noastre să se ofilească mai repede. Totodată, trebuie să avem în vedere și faptul că, apa florilor trebuie schimbată la câteva zile, iar vaza trebuie clătită.

Atunci când cumpărăm un buchet de flori, mulți dintre noi îl lăsăm în frigider, până când găsim vaza potrivită în care să-l punem. Ei bine, în această situație, trebuie să ne asigurăm că l-am așezat cât mai departe de locul prin care intră aerul rece în frigider (ventilator sau gura de aerisire).