Home » Life & Style » Ce este, de fapt, mitul zburătorului și ce semnificație are

Ce este, de fapt, mitul zburătorului și ce semnificație are

Manolică Anca / 09.05.2021, 10:50
Ce este, de fapt, mitul zburătorului și ce semnificație are

Ce este mitul zburătorului și ce semnificație are. Cultura românească este plină de tradiții populare și mituri transmise din generație în generație, până în zilele noastre. Obiceiurile și miturile reprezintă unele dintre piesele de bază ale identității unui popor și dau bogăția culturală și populară a acestuia.

Ce este, de fapt, mitul zburătorului

Un exemplu de mit care a fost transmis, de-a lungul timpului, este mitul „Zburătorului”. Conform credinței populare românești, acesta este un zmeu care se furișează în camerele fetelor nemăritate sau cele proaspăt măritate și le mușcă sau torturează în somn. A doua zi, fata se trezește slăbită și fără vlagă, uneori având și vânătăi pe corp. Dacă fata este expusă în nenumărate rândui atacurilor Zburătorului, aceasta cade la pat, iar boala se numește „lipitură”.

Potrivit tradiției populare, „Zburătorul” intră prin crăpăturile ușilor sau pe horn. De aceea, este trebuie ca fetele să închidă bine geamurile și ușile. Dacă acesta nu va găsi loc pe unde să intre, le ademenește pe domnișoare cu vorbe senzuale, iar dacă acestea nu răspund chemărilor, el dispare. O altă tradiție spune că mai există o metodă de a te proteja de „Zburător”: se ung tocurile ferestrelor ușilor și hornul cu „untură de zmeu pleznit” (un amestec de plante si grăsime animală pe care numai vracii știu să îl prepare).

Așadar, „Zburătorul” este o creatură lipsită sentimente și compasiune, care, cu toate acestea, se îndrăgostește de ființa umană. Cu alte cuvinte, mitul zburătorului reprezintă legătura cosmicului cu umanul, care nu poate fi ruptă de nimeni și nimic.

Preluat și în literatură de mulți scriitori

Mitul zburătorului este des regăsit în literatura românească. Poeziile lui Mihai Eminescu sau Heliade-Radulescu, Vasile Alecsandri sau Cezar Bolliac, Zburătorul este unul dintre miturile esențiale românesti alături de Traian și Dochia, Miorița sau Meșterul Manole.

Mitul zburătorului a fost preluat în literatura romantică de Mihai Eminescu, în poezia „Călin”. De această dată, Zburătorul este întruchipat de un bărbat frumos care apare în vis fetelor nemăritate. Poezia surprinde cel mai bine acest demon cu chip șarmant.

„Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte,
Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte –
Ea zâmbind și trist se uită, șopotește blând din gură:
– Zburător cu negre plete, vin’ la noapte de mă fură.”

Zburătorul apare și în basme uneori, ca un șarpe cu aripi sau ca o flacără. Personajul apare doar noaptea și poate lua forma unui bărbat, a unei femei sau a unei stele. Din punct de vedere al simbolului, în general, zburătorul personifică ființă iubită la care nu se poate ajunge.

Mitul Zburătorului a fost sesizat și în aspectul lui cultural de George Călinescu. Acesta a afirmat că „Zburătorul este un demon frumos, un Eros adolescent care dă fetelor pubere tulburările și tânjirile întâii iubiri”. Mitul Zburătorului s-a născut și trăiește în mediul visului.

„Zburătorul” semnifică dragostea neîmplinită, acel foc, care arde continuu în inimă, al iubirii neîmpărtășite.