Home » Life & Style » Ce înseamnă arhanghel și cine sunt cei 15 arhangheli pomeniți în Biblie

Ce înseamnă arhanghel și cine sunt cei 15 arhangheli pomeniți în Biblie

Ileana Mladinoiu / 11.11.2021, 16:03
Ce înseamnă arhanghel și cine sunt cei 15 arhangheli pomeniți în Biblie

Mulți oameni nu fac diferența între îngeri și arhangheli. Chiar dacă pare ciudat, un înger ne veghează pe fiecare dintre noi tot timpul. Atunci ne întrebăm cine ne protejează. Termenul „înger” este folosit pentru a desemna toate ființele spirituale aflate în slujba lui Dumnezeu, iar „arhanghel” este folosit pentru numele celui mai înalt rang în ierarhia paradisului.

Ce înseamnă arhanghel

Arhanghelii sunt un mesager mai mare al lui Dumnezeu. Au mai multă putere pentru că se pot înmulți. Pot fi alături de mii de oameni în același timp și pot transmite cele mai importante mesaje ale lui Dumnezu. De exemplu, Arhanghelul Gavril este cel care i-a dat vestea Mariei că va naște pe Iisus.

Au sarcina de a-L contempla pe Dumnezeu, zi și noapte, de a-L slăvi neîncetat, de a-i păstra și proteja misterul. Numele lor sugerează rolul și propria lor natură: toate se termină cu „El”, care înseamnă „Dumnezeu”.

Sfânta Scriptură atribuie apoi o anumită misiune fiecărui Arhanghel.

Biblia pomenește numele Arhanghelilor Mihail si Gavril, dar unele versiuni ale ei  amintesc și numele Arhanghelilor Rafael si Uriel. Sarcina celor trei Arhangheli (Mihail, Gavril și Rafael), pe lângă contemplarea lui Dumnezeu, este să comunice omului în diferite moduri voința sa, să fie o sursă de inspirație pentru ființe umane, catalizatori ai harului divin pentru ei.

Vechile texte evreiești extind însă aceasta listă până la cincisprezece arhangheli. Veți constata că toate numele arhanghelilor, cu doar două exceptii, se termină cu sufixul „el” sau „il”, care înseamnă „al lui Dumnezeu” sau „de la Dumnezeu” in limba ebraică.

Excepțiile sunt acei profeți biblici care au avut vieți atât de exemplare, încât au fost înălțați la rang de arhangheli, după încheierea vieții lor omenești, pământești.

Cei 15 arhangheli pomeniți în Biblie

Uneori, arhanghelii apar cu nume diferite. Vom reda mai jos pe cele mai obișnuite, mai comune, la un loc cu specializările, cu trăsăturile lor caracteristice, chiar cu scurte descrieri ale faptelor atribuite lor.

Mihail

Înseamnă „cel care este asemenea lui Dumnezeu” sau „cel care seamănă cu Dumnezeu”. El ne elibereaza de teamă și de îndoială, ne apară și înlătură orice influență negativă.

Arhanghelul Mihail
Arhanghelul Mihail

Considerat de obicei drept cel mai puternic dintre toți arhanghelii, el este descris în Biblie și în alte texte sacre creștine, mozaice sau islamice, săvârșind acte eroice de protecție. Mihail este sfântul patron al ofițerilor de poliție și dă curaj celor care îl cheamă. El conduce ceata îngerilor cunoscuți sub numele de „virtuți” sau „stăpânii”.

Gavril

Este „trimisul, mesagerul lui Dumnezeu”. Îi ajută pe mesageri, cum ar fi scriitorii, profesorii și ziariștii. De asemenea, ajută părinții în conceperea, creșterea sau adoptarea copiilor. Arhanghelul Gavril a adus Bunăvestire lui Zaharia, anunțând nașterea lui Ioan Botezatorul, și Mariei, vestind nașterea lui Iisus, așa cum consemnează Evanghelia după Luca. Se mai spune ca Arhanghelul Gavril i-a dictat Coranul lui Mohamed.

Rafael

Înseamnă „cel care vindecă”. El vindecă suferințele și îi călăuzește pe vindecători și pe cei care vor sa devină vindecători. Este unul dintre cei trei arhangheli socotiți sfinți în prezent (ceilalți doi fiind Mihail si Gavril). În cartea lui Tobias, Rafael se descrie pe sine ca slujitor în fața Gloriei Domnului Dumnezeu. Deoarece l-a însoțit pe Tobias in călătoria sa, Rafael este considerat sfântul patron al călătorilor. Totuși, rolul său principal este cel de vindecător și de sprijinitor al vindecătorilor.

Uriel

Înseamnă „Dumnezeu este lumina”. Este arhanghelul înțelepciunii și al filozofiei, care ne luminează mințile cu intuiție și cu idei noi. Ca înger al luminii, el este adesea asociat cu serafimii iluminați, care sunt cei mai apropiați de Dumnezeu din cele nouă cete îngerești. Se crede ca Uriel l-a înștiințat pe Noe de iminenta Potopului. Uriel este socotit de obicei unul dintre cei patru arhangheli principali, alături de Mihail, Gavril si Rafael.

Alți arhangheli care completează lista celor 15

Arhanghelul Ariel

Sau „leoaica lui Dumnezeu” ne ajută să ne satisfacem nevoile fizice (bani, adăpost și alte necesități materiale). Ariel ajută la soluționarea problemelor legate de mediul înconjurător și la îngrijirea și vindecarea animalelor. El lucrează împreună cu Arhanghelul Rafael (care la fel vindecă și ajută animalele) și cu ceata îngerilor numiți „tronuri”. În plan istoric, este asociat cu Regele Solomon și cu filozofii gnostici, care credeau că Ariel era stăpânul vânturilor.

Azrael

Deși asociat uneori cu Îngerul Morții în Biblia ebraică, Azrael ajută sufletele celor decedați să ajungă în Ceruri, îi vindecă pe cei copleșiți de durere și-i sprijină pe oamenii care îi mângâie pe cei neconsolați. De aceea poartă denumirea de “cel care-l ajută pe Dumnezeu“.

Chamuel

Sau „cel care îl vede pe Dumnezeu”. El calmează neliniștea, aduce pacea la nivel global și personal, ajută la găsirea obiectelor și a persoanelor pierdute și la soluționarea situațiilor extreme. Este socotit conducătorul cetei îngerești cunoscute sub numele de „puterile cerești”.

Haniel

Înseamnă „gloria lui Dumnezeu”. Având trăsături feminine, ajută femeile la ciclu și dă oamenilor clarviziune. Este asociat planetei Venus și Lunii, fiind unul dintre cei zece arhangheli sefiroți ai Cabalei.

Ieremiel

Supranumit „mila lui Dumnezeu”. Se ocupă de emoții și ne ajută să ne facem bilanțul vieții, ca să putem uita, și ne mai ajută în planificarea schimbărilor pozitive. Vechile texte evreiești îl consideră unul din cei sapte arhangheli primordiali. Deoarece Baruh, un prolific autor evreu apocrif din secolul 1 d.Hr., a fost ajutat de Ieremiel, se apreciază ca acest arhanghel ne ajută cu viziuni profetice.

Iofiel

Sau „frumusetea lui Dumnezeu” are înfățișare feminină. Ajută la soluționarea situațiilor negative și haotice, aduce frumusețe și ordine în gândurile, casele, birourile noastre, cât în alte medii în care trăim, înlăturând energiile negative. Anumite tradiții il numesc Jofiel sau Sofiel și este cunoscut ca „patron al artiștilor”, iar Tora îl descrie ca pe un susținător al Legii Divine.

Metatron

Metatron îi ajută pe copiii indigo și pe copiii de cristal. În vechea tradiție evreiască, Metatron este un arhanghel deosebit de important, fiind considerat conducătorul arhanghelilor sefiroți ai Cabalei. Cabala afirma ca Metatron l-a ajutat pe Moise la ieșirea din Egipt. Talmudul spune ca Metatron veghează asupra copiilor din Ceruri, pe lângă funcția obisnuită de a veghea asupra celor de pe Pământ.

Raguel

Înseamnă „prietenul lui Dumnezeu”. Aduce armonie în toate tipurile de relații și ajută la rezolvarea neînțelegerilor.

Raziel

Sau „secretele lui Dumnezeu”. Vindecă blocajele spirituale si psihice, ajută la interpretarea viselor și a amintirilor din viețile trecute. Învățăturile vechi evreiești spun că Raziel stă atât de aproape de tronul lui Dumnezeu, încât aude toate secretele universului, secrete pe care le-a consemnat în cartea Sefer Raziel (Cartea Arhanghelului Raziel).

Legenda spune că Raziel i-a dat această carte lui Adam, în momentul în care părăsea Gradina Raiului, și lui Noe, în timp ce construia arca. Cabala îl descrie pe Raziel ca intruchipare a înțelepciunii divine.

Sandalfon

A fost profetul Ilie, care s-a înălțat la ceruri ca arhanghel. El slujește în multe privințe, îi ajută pe oameni să-și vindece tendințele agresive și duce rugăciunile noastre către Creator.

În plus, îi ajută pe muzicieni, în special pe cei care folosesc muzica pentru vindecare. Învățăturile vechi evreiești vorbesc despre statura impresionantă a lui Sandalfon și spun că Moise îl numea pe Sandalfon „îngerul cel inalt”.

Zadkiel

Înseamnă „dreptatea lui Dumnezeu”. El vindecă tulburările de memorie și ajută la îmbunătățirea altor funcții mentale. Mulți erudiți consideră că Zadkiel a fost îngerul care l-a oprit pe Avram să-l sacrifice pe fiul său, Isac.

Arhanghelii nu țin de o singură credință sau de un singur cult religios, ceea ce înseamnă că nu trebuie să aparțineți unei anumite religii pentru a avea acces la atenția și la ajutorul lor. Din moment ce arhanghelii sunt ființe neîntrupate și nemărginite, ei pot să-i ajute pe toți cei care îi cheamă în același timp.

Arhanghelii vor raspunde chemărilor dumneavoastră, indiferent dacă sunt formulate în gând, cu vorba sau în scris. Le puteti cere arhanghelilor să rămâna permanent alături de dumneavoastră și ei vor fi fericiți să o facă.