Conducătorul european care ar fi fost otrăvit cu arsenic. Ce arată marea conspirație din spatele morții lui

Născut în Corsica și specializat pe profilul de ofițer de artilerie în Franța continentală, conducătorul a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799 a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul. Cine este conducătorul european care ar fi fost otrăvit cu arsenic?

Conducătorul asasinat prin otrăvire

Cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene sub forma unor state clientelare franceze.

Napoleon Bonaparte s-a născut pe 15 august 1769, în Ajaccio, Corsica şi a decedat pe 5 mai 1821, în Insula Sfânta Elena. A fost un lider politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

Știri din lume

Andra, apariție BOMBĂ de Paște. Și-a lăsat fanii cu gura căscată

Știri din lume

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce...

Bătăliile care i-au adus sfârșitul

Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în destinul lui Napoleon. Marea sa armată a suferit pierderi covârșitoare în timpul campaniei și nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Șasea Coaliție l-a înfrânt la Leipzig. În anul următor, Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon să abdice și l-a exilat pe insula Elba.

În mai puțin de un an, a scăpat de pe Elba și s-a întors la putere, însă a fost învins în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon și-a petrecut ultimii șase ani ai vieții sub supraveghere britanică, pe insula Sfânta Elena. O autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deși Sten Forshufvud și alți oameni de știință au continuat să susțină că a fost otrăvit cu arsenic.

Moartea sa a fost analizată de mai mulți medici

Concluzia lui Francesco Antommarchi, conform căreia moartea a fost cauzată de un ulcer canceros al stomacului, este cea general acceptată. Când ştirea morţii lui Napoleon Bonaparte a ajuns în Europa, lumea a răsuflat uşurată. Omul care dominase continentul timp de un sfert de secol, pierise.

În anii următori, s-au publicat nenumărate cărţi despre el, inclusiv memoriile mai multor persoane care l-au însoţit în exil pe Insula Sfânta Elena. Ultima carte care prezenta ultimii ani de viaţă ai împăratului a fost autobiografia devotatului său valet, Louis Marchand, scrisă pentru fiica sa şi publicată de un nepot în 1955.

Cartea a fost citită pe nerăsuflate de suedezul Sven Forshufvud, dentist, toxicolog şi admirator al lui Napoleon Bonaparte. Mulţi istorici puseseră la îndoială versiunea oficială a morţii împăratului, dar nimeni nu putuse oferi suficiente dovezi pentru a formula o acuzaţie.

Memoriile lui Marchand, considera dr. Forshufvud, conţin informaţii care probează că Napoleon Bonaparte a fost otrăvit. Investigaţiile sale l-au purtat prin Europa, prin America de Nord şi pe Insula Sfânta Elena, şi au dus la o concluzie publicată în 1978, la 157 de ani de la moartea lui Bonaparte.

Napoleon, otrăvit cu arsenic? Cine a fost criminalul?

Napoleon, susţine suedezul, a fost otrăvit cu arsenic. Ucigaşul? Nu Sir Hudson Lowe, guvernatorul englez pe care Napoleon îl dispreţuia atât de mult, ci o persoană din anturajul său, un companion francez.

La 15 august 1819, Napoleon a împlinit 50 de ani, dar la Longwood evenimentul nu s-a sărbătorit în nici un fel. Anturajul său se micşorase, şi printre cei plecaţi, era soţia contelui Montholon. Napoelon era gras, lipsit de vlagă şi deprimat. Îi spusese valetului său, Marchand, că se aştepta să moară curând. La un an de la plecarea doctorului O’Meara, lui Napoleon i s-a dat un nou medic personal. Francesco Antommarchi, un tânăr doctor corsican, a ajuns pe insulă la 19 septembrie.

Pe 19 iulie 1820, dr. Antommarchi a notat în jurnalul său, că Napoleon avea „frisoane, febră, dureri de cap, greaţă, tuse uscată şi frecventă, şi vomă de tip biliar“. Aceste simptome marcau începutul bolii care a dus la moartea pacientului zece luni mai târziu. Deteriorarea sănătăţii sale a fost consemnată şi în amintirile lui Marchand, studiate de Sven Forshufvud după publicarea lor în 1955.

Coroborând relatarea de martor ocular a lui Marchand cu alta anterioară, Forshufvud a ajuns la nişte dovezi noi şi surprinzătoare în sprijinul acuzaţiei de otrăvire cu arsenic. Între martie şi mai 1820, lui Napoleon i s-a administrat tartrat de stibiu şi potasiu, care i-a slăbit stomacul, o emulsie de migdale amare cu apă de flori de portocale şi o doză puternică de calomel, un medicament incompatibil cu migdalele amare. Acesta a fost preludiul otrăvirii cu arsenic, susţine dr. Forshufvud.

De atunci, această descoperire este subiect de dezbatere. Bazându-se pe alte teste, unii cercetători au tras concluzia că un nivel ridicat al arsenicului din sângele lui Napoleon putea fi cauzat, printre altele, de tapetul din cameră. Aparent, un pigment din arsenic şi cupru folosit în secolul al XIX-lea la obţinerea vopselei verzi ar fi putut reacţiona cu o ciupercă. Astfel, ar fi putut produce vapori fatali care ar fi contribuit la deteriorarea sănătăţii fostului împărat.

Napoleon, un bun strateg militar studiat în școli, și în prezent

Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii militare din întreaga lume. Deși considerat un tiran de către oponenții săi, el a rămas în istorie și datorită creării Codului Napoleonian, care a pus fundațiile legislației administrative și judiciare în majoritatea țărilor Europei de Vest.