Home » Life & Style » Cum faci cele mai bune coaste de porc. Ingredientul special care le dă savoare

Cum faci cele mai bune coaste de porc. Ingredientul special care le dă savoare

Violeta Badea / 16.02.2021, 17:18
Cum faci cele mai bune coaste de porc. Ingredientul special care le dă savoare

Cum faci cele mai bune coaste de porc. Ingredientul special care le dă savoare. Coastele de porc sunt întotdeauna alegerea perfectă atuncă când dorești să gătești ceva special și delicios pentru prieteni sau familie. Pentru a le prepara corect este necesar să urmezi câțiva pași, deoarece detaliile fac diferența. În acest articol vă vom dezvălui cum se fac cele mai bune coaste de porc.

Cum faci cele mai bune coaste de porc

Primul pas pe care trebuie să-l faci este acela de a alege carnea. Pare un lucru simplu, dar nu este deloc așa. Puțini sunt cei care știu că există trei tipuri de coaste de porc:

  • Baby back ribs – sunt acele costițele situate în partea superioară a coastelor, de lângă șina spinării; sunt destul de mici și de scurte, au formă arcuită și au mai puțină grăsime. De asemenea, se gătesc într-un timp mai scurt;
  • Spare ribs  – sunt coastele propriu-zise, pe care le cunoaștem cu toții. Se găsesc în partea inferioară, sub baby back ribs. Ca și aspect sunt mai lungi, mai puțin arcuite și mai pline de grăsime. Acestea necesită mai mult timp la preparare;
  • Scăricica – se referă tot la niște spare ribs de pe care măcelarul nu a tăiat carnea (doar șoricul). Acestea sunt niște coaste cu mai multă carne pe ele.

Al doilea pas este acela de a potrivi temperatura grătarului sau al cuptorului (depinde ce metodă alegi), iar al treilea pas este cel mai important și constă în savoarea sosului pe care alegi să-l folosești.

Cum se prepara cele mai bune coaste de porc
Cum se prepara cele mai bune coaste de porc

Ingredientul special care le dă savoare

  • Înlătură membrana

Pentru a avea niște coaste mai bune și mai fragede, vă recomandăm să îndepărtați membrana groasă de pe oase. Pentru această procedură se folosește un cuțit mic cu vârful ascuțit ca să puteți desprinde pielița la un capăt al coastelor. Apoi, se trage de membrană și se va dezlipi de pe oase.

  • Condimentează coastele

Pentru a căpăta o aromă deosebită, coastele au nevoie de anumite condimente. Un amestec de sare, piper, ierburi și condimente este alegerea perfectă.

  • Nu le găti mai mult decât trebuie

Coastele au nevoie de atenția ta în momentulîn care le prepari. Altfel, se pot usca dacă sunt gătite la temperaturi ridicate sau se pot arde. Specialiștii în bucătărie spun că pot fi luate de pe grătar atunci când ajung la temperatura de 62°C la interior. Dacă nu ai un termometru la îndemână, primul semn este acela când carnea începe să se desprindă de pe os în capetele mai subțiri ale coastelor. Un alt semn este atunci când coastele se pot îndoi de la mijloc, fără să se rupă.

  • Se ung cu sos cu un sfert de oră înainte de final

Sosul se aplică cu un sfert de oră înainte de final, deoarece se arde dacă îl pui de la început.  E timp suficient pentru ca sosul să se lipească de carne, să prindă savoare și să formeze margini crocante. Sosul BBQ pentru carne la grătar conține miere, zahăr brun, sirop de arțar sau melasă. Atenție! Focul trebuie să fie mediu, astfel încât să nu se ardă. Spor la treabă și poftă bună!