Home » Life & Style » De ce miaună de fapt pisica. Cel puțin 6 cauze posibile

De ce miaună de fapt pisica. Cel puțin 6 cauze posibile

Voicu Costin / 19.03.2022, 08:10
De ce miaună de fapt pisica. Cel puțin 6 cauze posibile

Mieunatul pisicilor noaptea poate fi o bătaie de cap pentru crescătorii acestora. De reținut este că atunci când comunică între ele, felinele adoptă un limbaj complet diferit, însă, în preajma oamenilor, se folosesc de o metodă pe care au învățat-o din primele săptămâni de viață. Atunci când comunică între ele, pisicile adulte se bazează mai mult pe semnale vizuale și olfactive, însă când sunt în preajma oamenilor apelează la mieunat. De ce miaună pisicile de fapt?

De ce miaună pisicile?

Pisicile au învățat că mieunatul ne poate atrage atenția, așa că e modul lor eficient de a comunica cu noi. În timp ce unele moțăie liniștite și visează la experiențele zilei, altele se plimbă agitate prin casă, zgâriind ușile și mieunând puternic. Și există pisici care sunt pur și simplu sunt foarte vorbărețe și își ridică vocea mai des decât altele, cum este cazul pisicilor siameze.

Practic, prin mieunat, pisicile vor să ne transmită ceva. Pentru pisici, mieunatul este o modalitate de a comunica cu oamenii.

Cele mai frecvente cauze ale mieunatului nocturn

Fiecare pisică este diferită, dar, în ciuda comportamentului individual, obiceiurile, experiențele și nevoile din spatele mieunatului nocturn se află unul dintre următoarele motive:

  • Plictiseală
  • Foame
  • Singurătate
  • Stres și nesiguranță
  • Boală și dureri
  • Fluctuații hormonale

Cum procedăm cu pisica care miaună de plictiseală

De fapt, nu este nimic neobișnuit în această situație. Până la urmă, pisicile sunt, în mod natural, cele mai active în timpul nopții. Partea bună este că dacă petreci destul timp cu ea în timpul zilei, vă jucați, o lași să se plimbe pe afară sau o ții ocupată cu jocuri, noaptea va putea să se odihnească câteva ore. Asigură-te doar că seară înainte de culcare pisica este epuizată și s-a bucurat de atenția ta.

Cum procedăm cu pisica care miaună de foame

Spre deosebire de câini, care ar trebui să aibă una sau două mese pe zi, pisicile preferă să mănânce mai multe porții mici. Dacă seară nu au mâncat destul, este clar că, prin mieunatul puternic din timpul nopții, cer încă o mică porție de hrană. Hrănește pisica înainte de a merge la culcare și lasă-i la dispoziție o altă mică porție pentru noapte, pe care să o poată mânca în caz de nevoie.

Cum procedăm cu pisica care miaună că e singură

Mai ales noaptea, când stăpânul lor doarme, iar ele nu au voie să iasă afară, unele pisici domestice se simt singure. În special pisoilor plini de energie și extrem de jucăuși nu le place să fie singuri noaptea.

Acest lucru ar putea fi remediat cu adoptarea sau cumpărarea unei alte pisici, pentru că, aceasta va fi la fel de activă pe timpul nopții și va deveni un partener de joacă grozav. În timp ce ele se vor juca împreună, tu vei continua să dormi.

Ducem pisica la veterinar dacă miaună noaptea?

Chiar dacă majoritatea pisicilor miaună noaptea din plictiseală, lipsa de activitate sau singurătate, trebuie să luăm în calcul și afecțiunile fizice ce se pot ascunde în spatele miorlăitului.

Dacă pisica ta își schimbă brusc comportamentul, ar trebui să faceți o vizită la medicul veterinar. Poate că ea este bolnavă și are nevoie de medicamente sau hrană specială. În urmă unui consult, medicul specialist vă poate spune dacă are sau nu probleme fizice și care ar fi de fapt problema cu mieunatul.