Home » Life & Style » Postul Paștelui 2021. Când pică și ce nu ai voie să faci

Postul Paștelui 2021. Când pică și ce nu ai voie să faci

Manolică Anca / 07.03.2021, 15:34
Postul Paștelui 2021. Când pică și ce nu ai voie să faci

Nici în acest an sărbătoarea Paștelui nu va cădea în aceeași zi la catolici și ortodocși. Astfel, Paştele Ortodox cade în 2021, duminică, 2 mai, în timp ce Paștele Catolic este cu patru săptămâni mai devreme, și cade duminică, 4 aprilie. Iată când începe postul Paștelui în 2021 și ce nu ai voie să faci vreme de aproape 50 de zile.

Când pică postul Paștelui în 2021

În 2021, Paștele ortodox este pe data de 2 mai, în timp ce Paștele catolic pică pe 4 aprilie. Înainte de Paște, creștinii țin Postul Mare, perioadă care face trimitere la postul de 40 de zile și 40 de nopți pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei. Potrivit credinței populare, postul Paștelui se împarte în două perioade: postul Păresimilor și postul Paștelui. În 2021, postul Paștelui începe în data de 15 martie și se încheie pe 1 mai, urmând ca duminică, 2 mai creștinii ortodocși să serbeze Paștele.

Postul de 40 de zile se încheie vineri, 23 aprilie, înainte de Sâmbăta lui Lazăr. Aceasta, împreună cu Duminica Floriilor sunt considerate praznice aparte. După care urmează Săptămâna Patimilor (Săptămâna Neagră), încadrată într-un regim mai aspru de postire.

Ce nu se consumă în postul Paștelui

Duminică, pe 7 martie 2021, este lăsata secului de carne, urmând ca, vreme de încă o săptămână, creștinii să mai poată consuma brânză. Duminică, 14 martie 2021, este lăsata secului de brânză, urmând ca din 15 martie să înceapă postul Paștelui 2021. La o săptămână, pe 22 martie, este și lăsatul secului de lactate, astfel că, în postul Paștelui nu se consumă carne, brânză, ouă, lapte sau pește.

Postul Paștelui în 2021 începe pe 15 martie
Postul Paștelui în 2021 începe pe 15 martie

Acest post este cel mai strict dintre toate cele patru mari, existând doar două zile în care este dezlegare la pește. Așadar, zilele în care ortodocșii pot mânca pește sunt de Praznicul Bunei Vestiri, pe 25 martie și de Duminica Floriilor, în duminica de dinaintea Paștelui.

Ce nu ai voie să faci în postul Paștelui 2021

Pe lângă abstinența de la aceste feluri de mâncare, în postul Paștelui, creștinii trebuie să adopte și o atitudine spirituală, să se roage și își curățe sufletul. Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Asta înseamnă înseamnă că postul trupesc trebuie însoțit de postul sufletesc.

Fără nunți și botezuri în Postul Paștelui
Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se mai fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne sau în Săptămâna Luminată.

Nu se cântă și nu se dansează în Postul Paștelui
Potrivit rânduielilor bisericești, această perioadă amintește de suferințele lui Iisus pe cruce. Astfel, în această perioadă petrecerile nu sunt considerate potrivite. Se spune că de la postul pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se vor lipsi și de postul spiritual și de rugăciuni.