Home » Life & Style » Vezi Live Stream Online Asia Express pe Antena 1. Video cu ediția din 18 septembrie

Vezi Live Stream Online Asia Express pe Antena 1. Video cu ediția din 18 septembrie

Cojocaru Cristian / 18.09.2021, 11:58
Vezi Live Stream Online Asia Express pe Antena 1. Video cu ediția din 18 septembrie

Asia Express este unul dintre cele mai așteptate reality show-uri de către fani. Emisiunea a ajuns la sezonul 4. Află unde poți vedea Live Stream prima ediție a noului sezon Asia Express.

Vizionează Asia Express pe live stream

Orele sunt deja numărate de mulți fani ai show-ului de la Antena 1, Asia Express. Emisiunea va debuta sâmbătă seara, 18 septembrie, începând cu ora 20:00, iar participante vor fi 9 echipe.

Emisiunea va fi presărată cu emoții,  adrenalină, momente culminante, dar și cu situații limită. În ceea ce privește prima destinație a concurenților, Turcia va fi primul loc în care aceștia vor ajunge.

Regula este foarte simplă, astfel că în cadrul Drumului Împăraților, aceștia vor avea doar un euro pe zi, fără cazare, mâncare sau transport, lucruri care îi pun în dificultate, mai ales că în viața reală nu sunt obișnuiți cu aceste lipsuri. Ținând cont de toate aceste aspecte, nu-i de mirare reacția actriței Adriana Trandafir.

”Am o profesie care mă trece, emoțional, prin toate stările, dar ce am trăit în ziua asta cu siguranță nu o să mai trăiesc. Nu am crezut că aceată emisiune poate să te facă și erou și victimă la câteva ore distanță!”.

Locul unde vor poposi dar și transportul creează situații foarte dificile pentru concurenți, cu atât mai mult cu cât, actualul context pandemic va determina localnicii să îi refuze în ambele situații. Aceștia vor avea de căutat ore în șir o modalitate de transport sau un acoperiș unde să rămână pe  timpul nopții.  ”Absolut pustiu. Cine să ne deschidă în miezul nopții? Nimeni nu se uita nici măcar pe geam. E foarte greu, suntem obosiți!”.

Unde poți vedea live stream prima zi a emisiunii

Prima ediție a aventurii debutează cu o surpriză pentru concurenți, iar asta pentru că startul cursei îi va lua pe nepregătite. Traseul nu va fi unul deloc ușor, întrucât va cuprinde misiuni foarte grele. Atât fizicul, dar mai ales psihicul concurenților vor fi puse la grele încercări, unele vedete ajungând la limită, după cum afirmă la un moment dat și Alexandra Ungureanu.

”Emoțional eram la pământ. Când sunt dărâmată îmi apar doar scenarii negre. Îmi era frică de starea mamei de sănătate, că s-ar putea înrăutăți. Începusem aproape să fac atacuri de panică”, va mărturisi Alexandra Ungureanu într-un moment tensionat.

Această primă ediție a sezonului 4 Asia Express va putea fi urmărită sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, începând cu ora 20:00, la Antena 1, dar și pe platforma online Antena Play.

În ceea ce privește zilele de luni, marți și miercuri, respectiv 20, 21 și 22 septembrie, emisiunea va fi difuzată începând cu ora 20:30. Dacă dorești să vizionezi emisiunea online, poți accesa site-ul de live stream https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4.

În ceea ce privește echipele participante, acestea vor fi compuse din Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug.

Toți acești participanți vor avea parte de adrenalină, suspans, agonie și extaz, lacrimi de tristețe și explozii de bucurie.