Creștinii ortodocși au obiceiul de a da de pomană pentru pomenirea morților. Însă, aceasta nu trebuie făcută în exces. Mai exact, trebuie evitate exagerările sau devierile de la rostul lor inițial. Totodată, oameni necăjiți sau nevoiași nu sunt doar cei care stau la ușa Bisericii. De asemenea, sunt persoane prin spitale și nu numai care au nevoie de această pomană.
Mulți dintre noi am dat sau chiar am primit de pomană cu diverse ocazii. Potrivit Bisericii Ortodoxe, pomana sau praznicul pentru pomenirea morților își are originea din vechile ”agape”, termen care implică ideea de sacrificiu. Jertfa pe care Iisus Hristos a făcut-o pentru omenire pe cruce înseamnă iubirea supremă. Creștinii ortodocși au obișnuiesc ca după un eveniment (înmormântare, hram, parastas) să dea de pomană celor mai puțin norocoși mâncare.
Cu toate acestea, pomana nu se face doar pentru sufletul morților, ci și pentru ajutorarea celor săraci. Actul de milostenie pentru cei trecuți în neființă îl fac de obicei rudele, pentru a mijloci îndurarea lui Dumnezeu.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Creștinii ortodocși obișnuiesc ca după înmormântare, să sfințească pomana, adică lucrurile ce se dăruiesc celor săraci (haine, mâncare sau diferite obiecte). Slujba specială pentru această sfințire se numește panihida. Masa care se de pomană imediat după înmormântare, se repetă la 3, 9 și 40 de zile, la o jumătate de an, la un an și la 7 ani după moarte, potrivit doxologia.ro.
Pomana reprezintă un act de binefacere, făcut de către rudele sau apropiații celui decedat în amintirea sa. Imediat după cel care a trecut în neființă este înmormântat, aceasta se sfințește, iar în unele regiuni se face și o slujbă numită sfeștanie. Însă, pomana se face și ca milostenie, pentru ca cei prezenți, să-și aducă aminte prin rugăciune de cel adormit. Cu toate acestea, pomana simbolizează mai ales cererea către Dumnezeu de a-i ușura păcatele celui răposat.
Potrivit sursei citate, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea ”să transpire bănuțul în mâna voastră până ce faceți milostenie”. Asta însemnând că trebuie să-l căutăm pe cel care are cu adevărat nevoie. Important de știut este faptul că, pomana trebuie să fie în esență o rugăciune către Dumnezeu și o pomenire a celor decedați, să nu fie prilej de trufie pentru urmași.
Uneori pomana arată superioritatea celui care o face. Evreii din vechime făceau diferență între pomană și milostenie. Aceștia aveau două expresii corespunzătoare fiecăreia: ”tzedeka” și ”gemiluth khasadim”.
”Tzedeka” era considerat un gest ofensator. În pomana ”aruncată” zdrențărosului de la ușa bisericii nu intră sentimentul creștinesc. În schimb, trebuie să facem acest gest din iubire, nu ca să ne vadă lumea.
Pe de altă parte, atunci când vechii evrei făceau milă și din iubire, spuneau ”gemiluth khasadim”, ultimul cuvânt având relație cu cuvântul sfințenie. O astfel de milostenie era un act de caritatea, care Apostolul Pavel îl ridică până la înțelegerea de iubire. Acesta cere să facem ”milostenie din iubirea” față față de cei mai necăjiți, gest care este mult mai demn decât cuvântul ”pomană”.