Home » Știri » Știri sociale » Țigările vor dispărea până în 2050. Ce spun experții

Țigările vor dispărea până în 2050. Ce spun experții

Ileana Mladinoiu / 05.04.2021, 17:09
Țigările vor dispărea până în 2050. Ce spun experții

Tutunul a fost, de mai bine de un secol, una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică din lume. Potrivit  Global Health Observatory (GHO), un departament al Organizației Mondiale a Sănătății creat cu scopul de a împărtăși date despre sănătatea globală, inclusiv statistici pe țări și informații despre anumite boli și măsuri de sănătate, aproape 1,3 milioane de oameni au murit deja din cauza fumatului de la începutul anului.

Ce arată cele mai recente studii cu privire la fumat

Dacă adăugăm pandemia, se spune că persoanele care fumează sunt mai vulnerabile la noul coronavirus din cauza unui risc mai mare de simptome severe și complicații. Cu toate acestea, riscurile pentru persoanele care folosesc țigara electronică sunt mai puțin cunoscute, dar vaparea ar putea avea efecte negative asupra sănătății.

Totuși, cele mai recente studii despre sectorul sănătății publice cu trimitere la fumat ar putea aduce vești bune. Experții de la firma de analize Jefferies spun că sunt din ce în ce mai puțini fumători și că țigările vor ajunge în punctul de a dispărea semnificativ în deceniile următoare.

“Cu autoritățile de reglementare internaționale și ambițiile industriei tutunului din ce în ce mai aliniate, într-o multitudine de țări absența fumătorilor într-o generație ar putea deveni o realitate.”

De asemenea, Banca de investiții Citigroup Inc. este de părere că numărul fumătorilor va scădea drastic în viitorul apropiat, însemnând până în anul 2050  în mare parte a lumii, cum ar fi în Statele Unite, unele părți din Europa și Australia.

Pentru mulți experți, un indicator serios îl reprezintă numărul adolescenților care fumează, deoarece majoritatea încep când sunt foarte tineri. Acest număr a scăzut cu aproape 75% în doar 20 de ani.

Fumat
Fumat

Marile companii de tutun apelează la țigările electronice

Cât despre pierderea veniturilor din cadrul marilor companii de tutun, analistul Owen Bennet, într-un comunicat de presă, vorbește despre țigările electronice, considerate cu „risc redus” ce vor reprezenta aproape 30% din piața mondială a tutunului în 2026, în creștere față de 2% astăzi.

O astfel de știre se poate traduce ca o schimbare majoră și semnificativă a obiceiurilor fumătorilor din întreaga lume. Ca să poată ține pasul cu schimbarea obiceiurilor consumatorilor, industria tutunului se repoziționează cu scopul de a rămâne competitivă.

Recent, marile companii de tutun au început să facă trecerea de la produsele tradiționale din tutun la țigările electronice și acest lucru este înbucurător.

De exemplu, vara trecută, multinaționala din Lausanne, Philip Morris,  își asigură clienții, detractorii și investitorii că viitoarea sa afacere va fi „produse cu risc redus”.

Philip Morris și-a anunțat intenția că vânzările sale de țigări s-ar putea opri în curând. Cu această ocazie, CEO-ul grupului, Andre Calantzopoulos, s-a declarat și mai optimist într-un raport: “Sunt convins că este posibil să se pună capăt complet vânzării de țigări în multe țări de aici, deși nu este atât de simplu (el însuși fiind fumător).

În prezent, compania lucrează din greu la proiecte de tot felul pentru a-și îndrepta consumatorii către produse fără combustie și fără fum. Obiectivul său este de a face ca 40 de milioane de fumători adulți să nu mai fumeze până în 2025.