Ar putea exista viață pe Soare? Ce descoperire uimitoare au făcut oamenii de știință

Unii oameni de știință au propus existența unor „ființe vii” în interiorul Soarelui. Steaua noastră se află într-o bilă imensă de plasmă, o mare de nuclee atomice, în esență hidrogen și heliu, și electroni adunați prin gravitație și susținând câmpuri magnetice intense: din acest material s-ar construi viața. Așadar, ar putea exista viață pe Soare?

Teoria că ar putea exista viață pe Soare

Folosind fluxul de energie din reacțiile nucleare din interior, organismele solare, botezate cu denumirea izbitoare de „plasmobios”, s-ar forma grație interacțiunii dintre forțele magnetice și sarcinile electrice în mișcare, care s-ar organiza în structuri din ce în ce mai complexe. Mircea Sanduloviciu de la Universitatea Cuza din România a făcut un pas către aceste plasmobio-uri în 2003.

Studiind formarea plasmei în camerele de descărcare, a verificat că s-au format spontan sfere compuse din două straturi: una externă cu sarcină negativă, electroni, și alta interioară, pozitivă, cationi. Înăuntru au fost închiși atomii de gaz conținuti în cameră. Existența unei separări între un obiect și mediu este unul dintre criteriile folosite pentru a defini o celulă vie.

Știri din lume

Andra, apariție BOMBĂ de Paște. Și-a lăsat fanii cu gura căscată

Știri din lume

O nouă monedă în România, bani noi de la BNR. Ce valoare are, cu ce...

Dar și sferele Sanduloviciu se dublează, comunică informații prin unde radio astfel încât atomii altor sfere vibrează la aceeași frecvență, metabolizează și cresc. Pentru omul de știință român, „făpturile” lui ar putea fi găsite la originea altor forme de viață, total diferite, în lumi îndepărtate.

O poveste tristă asociată cu viața solară este cea a inginerului german pensionar G. Bueren, care în 1951 a propus că petele solare sunt găuri care ajungeau în interiorul Soarelui, unde ar putea exista viață. Mai mult, el a pariat public că oamenii de știință nu pot demonstra că viața pe Soare este imposibilă.

Societatea Astronomische Gessellschaft l-a dat în judecată și a fost condamnat să plătească pariul. După moartea sa, la 3 ani după „Trăiască Cartagena”, această societate a creat Bursa Bueren pentru tinerii astronomi cu bani. Acum, Bueren s-ar fi putut înșela doar la dată. În 5.000 de milioane de ani, când Soarele devine o gigantă roșie și dimensiunea sa se extinde pentru a ajunge pe orbita Pământului, unii astronomi sugerează că planeta noastră nu se va evapora în interiorul unui astfel de monstru, ci va fi expulzată și va rămâne intactă.

Cei cu imaginație mai bogată cred că sub suprafața roșie, la aproximativ 3000 ° C, unele microorganisme hipertermofile ar putea supraviețui. Evident că ar fi un tip de viață care nu s-ar baza pe interacțiunea electromagnetică ci pe cele două forțe nucleare, forța puternică, responsabilă de coeziunea nucleului atomic și forța slabă care ghidează anumite dezintegrari radioactive.

În acest caz, scara de timp despre care am vorbi nu ar fi secole sau ani, precum scara umană, ci fracțiuni de secundă. La nivel subatomic, totul este foarte mic și se întâmplă extrem de rapid. Dacă am fi un proton am măsura 10-13 centimetri și ne-am deplasa cu o viteză de 1.000 de kilometri pe secundă pentru că pentru ei temperatura ambientală este subtil diferită: ceea ce pentru ființa umană este  temperatura confortabilă este de 20°C, pentru ei este de un milion de grade.

Cât ar dura viața în aceste condiții extreme

Radioastronomul Frank Drake a propus în 1973 că pe suprafața unei stele neutronice, un obiect astronomic deosebit, cu o masă de câțiva sori, închis într-o sferă de 3 kilometri în diametru, se rotește pe sine de o mie de ori pe secundă. Acolo, materia este atât de concentrată și la presiuni atât de mari încât apare într-un fel de amestec de neutroni și alte particule subatomice.

Pe suprafața clocotită a unei stele ca aceasta, particulele elementare călătoresc cu viteze de mii de kilometri pe secundă sau milioane de kilometri pe oră, ceea ce echivalează cu miimile de centimetru deplasate în aproape o trilionime de secundă. Ciocnirile dintre particule pot crea foarte bine nuclee atomice de neatins pentru laboratoarele noastre, compuse din mii sau chiar zeci de mii de protoni și neutroni.

Poate că aceste nuclee se dezintegrează în altele mai ușoare după un timp infinit mai scurt. Ne poate părea aproape instantaneu, dar pe scara de timp a particulelor subatomice este de un milion de ori mai lung. În 1992, Tobias Owen și Donald Goldsmith au făcut un pas mai departe și au speculat despre ipotetica „viață atomică” de pe suprafața acestor stele.

Milioanele de ciocniri la care sunt supuse particulele din stelele neutronice, ar putea da forme de viață, iar „evoluția acestei vieți”s-ar întâmpla într-un ritm frenetic în comparație cu cel al nostru. Originea sa nu ar necesita un miliard de ani, ci o miliardime dintr-un an, sau ceea ce este în același timp, o a treisprezecea parte dintr-o secundă.

Ducând această presupunere la limită, ne-am putea chiar imagina civilizații care se ridică și se prăbușesc literalmente într-o clipită. Suntem chiar capabili să intuim ce tip de radiație electromagnetică ar folosi pentru a comunica: razele gamma, care apar în mod natural în interacțiunea dintre particulele subatomice în același mod în care apare lumina vizibilă, cea pe care o folosim, dacă vorbim despre atomi.