Home » Cum să faci orice » La ce temperatură se coace cozonacul. 6 reguli de bază ca să iasă perfect

La ce temperatură se coace cozonacul. 6 reguli de bază ca să iasă perfect

Manolică Anca / 23.04.2022, 10:50
La ce temperatură se coace cozonacul. 6 reguli de bază ca să iasă perfect

Nu există nicio masă de Paște sau Crăciun fără miros și gust de cozonac. Iar pentru ca acesta să fie pufos și savuros, trebuie să cunoști câteva trucuri esențiale de preparare. Secretul nu stă doar în ingredientele sale, ci și în pregătirea aluatului și coacerea sa. Iată câteva reguli de bază pentru a obține cel mai gutos cozonac.

Reguli de bază pentru un cozonac perfect

Mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor ne aduce aminte de vremurile copilăriei și de momentele petrecute împreună cu cei dragi. De Paște sau de Crăciun, cozonacul este nelipsit de pe mesele românilor. Iată câteva trucuri de care să ții cont pentru a obține un preparat pufos și savuros.

Pregătirea ingredientelor

1. O primă regulă importantă este ca toate ingredientele folosite să fie la temperatura camerei. Așadar, asigură-te că le scoți din timp de la frigider, de preferat cu o seară înainte, și lasă-le în bucătărie, la loc cald.

De asemenea, atunci când pregătești ingredientele lichide (lapte, ulei, unt), ai grijă să fie călduțe, atenție, nu fierbinți! În caz contrar există riscul să opărești aluatul. Ideal ar fi și ca vasul în care frămânţi aluatul să fie călduţ, așa că spală-l înainte cu apă fierbinte și șterge-l bine.

2. Pentru a obține un aluat galben, există trei variante: adaugă sare în gălbenușuri, folosește ouă de găini hrănite cu porumb, ori adaugă puțin șofran în făină.

Evită să folosești ouă de rață, gâscă sau curcă, pentru că au un albuș dens și greu, care nu se bate bine. Iar aluatul nu va crește suficient.

3. Pregătește nuca de dinainte, cu atenție. Asigură-te că este curățată bine, pentru că nu este prea plăcut să simți coji de nucă în felia de cozonac, când o mănânci.

Dacă nuca are puțin gust amar, opărește-o pentru umplutură cu lapte clocotit.

Cozonac de Paște
Cozonac de Paște

Frământarea aluatului

4. Cerne făina înainte de a o folosi.

Este foarte important ca frământatul să dureze aproximativ 60 de minute. După ce acesta nu se mai lipește de mâini, acoperă vasul cu o folie de plastic și lasă-l la crescut la cald pentru aproximativ o jumătate de oră. După ce s-au scurs cele 30 de minute, mai frământă-l puțin aluatul, după care acoperă-l din nou și mai lasă-l puțin la dospit.

5. Unge bine cu ulei blatul și mâinile înainte de a pregăti aluatul de pus în tăvi. După ce l-ai așezat, mai lasă-l puțin la crescut, până ajunge la marginea de sus a tăvii. De asemenea, înainte de a băga cozonacii la cuptor, unge-i cu ou bătut cu puțin lapte.

La ce temperatură se coace cozonacul

6. Înainte de a băga tăvile asigură-te că temperatura cuptorului este între 160 și 180 de grade. De asemenea, în primele 20 de minute, nu ar trebui să deschizi ușa cuptorului.

Apoi poți scădea scădea temperatura la o treaptă inferioară. După ce s-au rumenit deasupra, poți să îi acoperi cu o foaie de copt pentru a nu se arde, până se coc și în interior. Opțional, poți pune și o tavă cu apă în cuptor, sub formele de cozonac, pentru a se rumeni mai frumos.