Home » Life & Style » Ce s-a petrecut de fapt cu trupurile soților Ceaușescu după execuție. Detalii care întrec orice închipuire

Ce s-a petrecut de fapt cu trupurile soților Ceaușescu după execuție. Detalii care întrec orice închipuire

Bucur Ioana / 29.10.2020, 13:29

Au crezut că totul este un bluf, că se încerca doar intimidarea lor. Elena și Nicolae Ceaușescu și-au petrecut ultima noapte pe un pat mizerabil, îmbrățișați. Când au aflat că urmau să fie uciși, au avut o ultimă mare dorință. Le-a fost îndeplinită. Ce s-a petrecut, apoi, cu trupurile soților Ceaușescu, după execuție, este de neînchipuit! Detaliile șocante au fost dezvăluite chiar de cel care i-a împușcat.

Ultima mare dorință a soților Ceaușescu, după ce au aflat că vor fi executați: Leano, până aici ți-a fost! 

Într-un interviu-eveniment acordat lui Mihai Gâdea, la Antena 3, colonelul în rezervă Ionel Boeru, ofițerul care a condus plutonul de execuție a soților Ceaușescu a dat detalii uluitoare despre ultimele clipe din viața celor doi. Chemat din concediul pe care și-l petrecea la părinți, în Bacău, Boeru a ajuns în București fără să știe aproape nimic despre haosul ce se instalase în Timișoara. Ordinele primite erau clare, trebuia să se prezinte de urgență unitatea militară din Târgoviște, unde fuseseră duși Elena și Nicolae Ceaușescu. A ajuns acolo în ziua de Crăciun, ce fusese stabilită deja pentru process și execuție. Tânărul militar a aflat rolul cumplit pe care avea să îl joace abia după ce a coborât din elicopter, iar cel care i-a dezvăluit totul a fost chiar generalul Atanasie Stănculescu, unul dintre presupușii amanți ai Elenei Ceaușescu.

Am aflat înaintea procesului că după proces aceşti oameni vor fi executaţi. Mi-a spus că are nevoie să fac plutonul de execuţie. Atunci cei doi care îl păzeau (n.r. – doi dintre ofiţerii care îl însoţeau pe Boeru au fost anterior desemnaţi să-l păzească pe Stănculescu) s-au oferit. Am fost obligat să fiu al treilea. Ni s-a spus cum va avea loc execuţia. Să tragem de la şold câte un încărcător în cei doi”, a povestit la Antena 3 cel care avea să execute ordinul.

Soții Ceușescu și-au petrecut ultima noapte dormind împreună pe un singur pat militar, îmbrățișați. După ce și-au aflat soarta, Elena și Nicolae Ceaușescu au avut o singură dorință: să moară împreună, nu separat. Cererea le-a fost aprobată.

Elena și Nicola Ceaușescu și-au petrecut ultima noapte îmbrățișați
Elena și Nicola Ceaușescu și-au petrecut ultima noapte îmbrățișați

„I-am ajutat să moară demni”

Au dormit într-un singur pat de militar, îmbrăţişaţi. Se iubeau foarte mult. A fost anunţată sentinţa şi ei au spus că vor să moară împreună. S-a aprobat să fie executaţi împreună. Atunci au intrat subofiţerii mei, i-au legat la mâini.

 Eu şi cu un militar l-am dus pe el spre locul de execuţie. Pe drum l-am simţit că i s-au înmuiat picioarele, recunosc, l-am susţinut. Când a văzut militarii mulţi şi civilii care erau în unitate a strigat «Trăiască România socialistă!» şi a cântat primele versuri din «Internaţionala». L-am dus la zid. Ea a avut un conflict cu un militar. El i-a zis «Leano, până aici ţi-a fost» şi ea l-a înjurat. I-am ajutat să moară demni.

M-am întors cu cei doi, am făcut şase paşi şi am ordonat foc. De la şold am tras trei serii. Primul a picat el şi apoi ea s-a dus în stânga şi a picat cu tâmpla dreaptă de beton. După ce am tras eu, a tras următorul militar un singur cartuş. Când s-a terminat execuţia, a tras şi celălalt o rafală. În schimb, soldatul care a avut conflict cu Elena Ceauşescu a tras şi el în cele două cadavre. Şi s-a mai tras şi de pe transportor din apropiere, lucru despre care mulţi zic că nu e adevărat”, a povestit Boeru.

Ce s-a petrecut de fapt cu trupurile soților Ceaușescu după execuție: „Am lăsat cadavrele acolo și am plecat la unitate”

După execuția soților Ceușescu, misiunea militarilor era departe de final. Li s-a ordonat să urce cadavrele celor doi, înfășurate în foi de cort, în elicopterul ce urma să se întoarcă la București pentru a le duce la Medicina Legală. În aeroavă mai erau și generalul Stănculescu, precum și Gelu Voican Voiculescu. Pentru că nu mai era loc, unul dintre colegii lui Ionel Boeru a fost obligat să stea, tot drumul, chiar pe cadavrul lui Nicolae Ceaușescu, a dezvăluit Boeru, la Antena 3.

Ce s-a petrecut, de fapt, cu trupurile soților Ceaușescu, pe stadionul Ghencea, întrecere orice închipuire. Cadavrele lui Elena și Nicolae Ceaușescu au fost uitate, pierdute și căutate o noapte întreagă.

Ultima dorință a soților Ceaușescu a fost să fie executați împreună
Ultima dorință a soților Ceaușescu a fost să fie executați împreună

„La Ghencea am primit ordin să aştept salvarea şi să predau coletele. Gaţu (n.r. – fostul handbalist Cristian Gaţu) organizase Crăciunul şi îi invitase la masă pe toţi. Au intrat acolo şi au uitat de noi. A început să se însereze şi unul dintre piloţi mi-a spus că are probleme cu unul dintre elicoptere şi vine noaptea. Am făcut semn la nişte militari cu care vorbisem şi a venit un ofiţer şi i-am zis că vine o salvare către care să predea coletele. Am lăsat cadavrele acolo şi am plecat în unitate. Ofiţerul nu ştia ce păzeşte, ştia că sunt două colete. Le-am lăsat în interiorul stadionului, lângă o margine. Culmea e că n-a venit nicio salvare, a venit un transportor blindat. Am aflat de la ofiţerul respectiv.

Ofiţerul, când a văzut că vine transportorul, a plecat la unitate. Cei cu transportorul au căutat şi n-au găsit coletele. Era întuneric, erau învelite în verde. Le-a găsit Stănculescu a doua zi. Eu, când am ajuns în unitate, ei aflaseră deja ce se întâmplase. (…) 

Adormisem. La 12 noaptea vine comandantul garnizoanei şi mă trezeşte să merg la telefon. Era Mugurel Florescu, m-a făcut în toate felurile şi mi-a zis să mă prezint la Bucureşti de dimineaţă. Nu m-am dus, s-a dus un pilot şi un maistru. Dar până au ajuns ei, au găsit cadavrele. Şi tot atunci s-a tras asupra transportorului din Ministerul Apărării. Stănculescu a fost rănit la mână şi un căpitan a fost rănit destul de grav şi a fost internat (…). Cadavrele Ceauşeştilor au fost duse la IML, la Spitalul Militar”, a povestit în continuare Ionel Boeru.