Home » Știri » Știri sociale » Când ar putea să se redeschidă școlile în România. Data estimată

Când ar putea să se redeschidă școlile în România. Data estimată

Manolică Anca / 05.01.2021, 10:02
Când ar putea să se redeschidă școlile în România. Data estimată

Vin vești noi de la Ministerul Educației. Se discută tot mai mult despre momentul revenirii elevilor în băncile școlii, un moment așteptat atât de elevi, cât și de profesori și părinți. Iată când ar putea să se redeschidă școlile și în ce condiții va fi posibil acest lucru.

Când ar putea să se redeschidă școlile în România

Pandemia de coronavirus a dat toată lumea peste cap. Au fost afectate toate sectoarele de activitate, inclusiv educația. Cu școlile închise, cursurile s-au mutat în mediul online. Mai mult sau mai puțin, pentru că nu toți elevii din România au avut posibilitatea să își achiziționeze un telefon sau o tabletă și să se conecteze la internet pentru a putea ține pasul cu toată lumea. Astfel că, necesitatea reîntoarcerii în băncile școlii este, acum, mai mult o urgență, având în vedere că se apropie finalul primului semestru.

De aceeași părere este și nou învestitul în funcția de ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, care spune că revenirea elevilor în bănci este o urgență de gradul zero. Însă, există și o mare problemă care ar putea împiedica acest lucru. Este posibil ca după aceste sărbători de iarnă numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus să explodeze, având în vedere că regulile impuse nu au fost respectate întocmai. „Ministerul Educației îşi doreşte redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor”, spune Sorin Cîmpeanu.

Întrebat concret dacă 11 ianuarie este data când ar putea să se redeschidă școlile în România, ministrul Educației nu a dat un răspuns tocmai favorabil.

„Pe 11 ianuarie mi se pare mult prea scurt. Pe 11 ianuarie e termenul dintr-un calendar care a fost construit cu multe luni de zile în urmă. Ne dorim ca situaţia epidemiologică să permită. Revenirea la şcoală se va face ţinând seamă şi de ceea ce vor face alte state care se confruntă cu aceeaşi problemă”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-o declarație pentru stirileprotv.ro

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Ministerul Sănătăţii va avea ultimul cuvânt de spus

Ministerul Sănătății este cel care va lua decizia finală. Iar asta ține foarte mult de evoluția numărului de cazuri noi de Covid 19 după Crăciun și Revelion. În primă fază, s-ar putea reîntoarce în băncile școlilor preşcolarii, elevii din mediul rural care nu au avut acces la cursuri online și care nu pot avea mediile încheiate, pentru că pur și simplu ei nu au primit note în acest semestru și, cel mai important, elevii claselor a VIII-a și a XII-a care urmează să susțină examenele naţionale.

Așadar, conform scenariului pe baza căruia reprezentanţii din educaţie discută acum cu reprezentanții din sănătate, grădiniţele şi clasele primare s-ar putea redeschide, spune Sorin Cîmpeanu, la începutul semestrului al doilea, adică luni pe 8 februarie. Ceea ce, din nou, nu se știe cu certitudine este dacă revenirea în bănci se va face în același timp sau pe etape.

„Se apropie finalul semestrului 1. Există pericolul neîncheierii mediilor pentru un număr mare de elevi. Am cerut o situaţie în acest sens cu termen pe 11 ianuarie care să fie o radiografie reală completă a elevilor pe fiecare judeţ”, a mai spus ministrul Educației.

În funcţie de situaţia transmisă de fiecare inspectorat școlar, dar şi după o analiza făcută de reprezentanţii din sănătate, la jumătatea lunii ianuarie se va lua o decizie finală cu privire la redeschiderea şcolii. Și un alt lucru important de precizat este faptul că profesorii și personalul auxiliar din învăţământ fac parte din a doua etapă de vaccinare anti Covid, care nu se știe cu exactitate când va începe.

Conform calendarului şcolar, elevii au vacanța de iarnă până pe 11 ianuarie când vor relua cursurile, cel mai sigur online, urmând ca pe 30 ianuarie să intre din nou în vacanţă. Este vorba de cea intersemestrială, care este de o săptămână, elevii urmând a reveni la cursuri pe 8 februarie.