Timp de 11 ani au muncit aproape zi de zi. Săptămâna avea doar cinci zile, soții ajungând să aibă doar câteva zile libere comune într-un an. Iată locul din lume fără weekend despre care este vorba și cine este cel care a instaurat „calendarul etern”.
Ziua de 29 septembrie 1929, a fost ultima duminică, dintr-o perioadă care avea să se întindă pe 11 ani, în care populația s-a mai putut bucura de weekend. Într-un efort de a spori productivitatea și de a elimina religia, Iosif Stalin a făcut din URSS, locul din lume fără weekend, vreme de 11 ani. Astfel, el a creat un nou calendar, numit „calendarul etern sovietic” în care au fost, pur și simplu, eliminate zilele de weekend. Întreaga societate era organizată după o săptămână de cinci zile, toate fiind lucrătoare.
Conform calendarului, în fiecare zi, 80% dintre sovietici munceau, în timp ce 20% rămâneau acasă. Aceștia aveau atribuite coduri de culori care corespundeau zilelor de muncă și celor de odihnă. Soții și soțiile lucrau, de cele mai multe ori, după programe diferite, ceea ce însemna că familiile nu reușeau să petreacă împreună ziua de odihnă. Mișcarea a fost extrem de contestată de populație, încât în ziarul oficial sovietic Pravda a apărut o scrisoare în care un anonim se plângea:
„Ce-ar trebui să facem acasă dacă soțiile noastre sunt la fabrică, iar copiii noștri sunt la școală și nimeni nu ne poate vizita?”
URSS nu avea decât o prioritate, „Maximizarea productivității”, iar în 1929 economistul și politicianul sovietic Iuri Larin a gândit un plan revoluționar. În loc să închidă toate fabricile duminica, a decis să forțeze toată societatea să treacă la o săptămână de muncă fără oprire. Având mașini perfect funcționale, sovieticii puteau munci zilnic, fără probleme, pentru a îndeplini toate obiectivele de producție ale lui Stalin.
Cunoscut sub numele de nepererîvka, sau „săptămâna fără pauză”, noul calendar a schimbat radical traiul în Uniunea Sovietică. Conform acestuia, URSS a împărțit anul în săptămâni de cinci zile, fiecare lună având câte șase săptămâni. Și pentru a junge la 365 de zile, Guvernul a adăugat cinci sărbători de-a lungul anului. Astfel, fiecare muncitor avea o săptămână de muncă de patru zile și o zi liberă, însă mereu prin rotație, niciodată aceeași cu a tuturor celorlalți. Acest plan nu a luat în considerare niciodată modul în care împărțirea zilelor de odihnă afecta viața oamenilor.
Pentru rotația zilelor libere, muncitorii aveau un sistem codificat prin culori, fiecare zi având o altă culoare: galben, portocaliu, roșu, violet sau verde. Astfel, toți muncitorii „verzi” aveau zi liberă în ziua verde, muncitorii „portocalii” aveau liber în zilele portocalii și așa mai departe. Calendarul etern al sovieticilor a introdus, de asemenea, simboluri noi pentru zilele săptămânii, pentru că statul ajunsese să nu mai recunoască numele vechi ale zilelor, precum luni sau marți.
Odată cu intrarea în vigoare a acestui calendar, soților și soțiilor li s-au atribuit adeseori orare opuse. Atunci când un soț avea ziua liberă, celălalt muncea, astfel că, soții abia ajungeau să aibă câteva zile libere comune într-un an. După câteva luni, însă, Guvernul a decis, în cele din urmă, să le acorde soților aceleași zile libere. Familiile puteau cere guvernului să aibă liber în aceeași zi, dar nu aveau niciodată garanția aprobării.
Săptămâna de cinci zile nu a durat prea mult în Uniunea Sovietică. După îndelungi proteste în rândul muncitorilor, guvernul a decis în cele din urmă să introducă încă un calendar. Astfel, în anul 1931, în noul calnedar s-a mai adăugat o zi, ziua de sâmbătă. În cadrul noului sistem, toți lucrătorii aveau o zi de odihnă comună, sâmbăta, care cădea întotdeauna în zilele de 6, 12, 18, 24 și 30 ale lunii. Modificarea de șase zile a rezistat aproape un deceniu.
În cele din urmă, în 1940, Stalin și-a recunoscut înfrângerea. Pe 26 iunie 1940, a reinstaurat săptămâna de șapte zile, duminica devenind din nou zi de sărbătoare. Cu toate acestea, pentru a-și îndeplini obiectivele de productivitate, URSS aplica sancțiuni foarte dure muncitorilor care întârziau sau absentau de la locul de muncă. Prin urmare, Cei care ratau o zi de muncă sau ajungeau cu mai mult de 20 de minute întârziere, mai ales lunea, se făceau vinovați de abateri grave și erau pedepsiți cu închisoarea.
De aceea, pentru unii cetățeni sovietici, revenirea la calendarul obișnuit a avut un preț mult prea mare.