Home » Știri » De unde provine și ce înseamnă numele lunii Decembrie. Origine și semnificație

De unde provine și ce înseamnă numele lunii Decembrie. Origine și semnificație

Voicu Costin / 03.12.2021, 12:11
De unde provine și ce înseamnă numele lunii Decembrie. Origine și semnificație

Decembrie este a 12-a lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Decembrie începe (astrologic) cu soarele în semnul Săgetătorului și sfârșește în semnul Capricornului. Din punct de vedere astronomic, luna decembrie începe cu soarele în constelația Ophiuchus și se sfârșește cu soarele în constelația Săgetător. De unde provine și ce înseamnă numele lunii decembrie, vom afla în următoarele rânduri.

Originea numelui lunii decembrie

Denumirea lunii decembrie derivă de la cuvântul „decem”, care înseamnă zece, reprezentând luna a zecea în calendarul roman, anul începând pe 1 martie. S-a păstrat această denumire în calendarul iulian şi cel gregorian cu început de an la 1 ianuarie, chiar dacă reprezintă numeric a douăsprezecea lună a anului.

Grecii numeau luna decembrie Poseidon. În România, luna decembrie, popular, se numește Undrea. Denumirea de Undrea (în Muntenia şi Transilvania) sau Andrea (în Moldova, Oltenia şi Banat) vine de la faptul că încă se păstrează amintirea Sfântului Andrei, sărbătorit pe 30 noiembrie.

Decembrie, din punct de vedere astronomic

Începutul iernii astronomice este marcat de Solstiţiul de iarnă, care care va avea loc pe data de 22 decembrie, când va fi cea mai scurtă zi din an, iar noaptea cea mai lungă.

Din punct de vedere astronomic, luna decembrie se asociază cu ploile de meteoriţi, fenomenul fiind mai spectaculos în zilele de 12,13 și 14 decembrie. Putem admira o ploaie de meteori provocată de un obiect cosmic,  Geminidele, sau un asteroid  „3200 Phaeton “, despre care se spune că ar fi o cometă stinsă.

Condițiile în care putem admira aceste spectacole oferite de natură sunt: la un unghi de 45 de grade cu orizontul, dacă cerul este senin, într-un cadru nocturn lipsit de lumină. Fenomenul poate fi urmărit cu ochiul liber, fără a avea nevoie de telescop sau camera performanțe de luat vederi.

Decembrie, din punct de vedere astrologic

Astrologii au prevăzut că luna decembrie  stă sub semnul echilibrului, că vom accepta mai uşor adevăruri precum şi diverse constrângeri, care, odată depăşite, ne vor lăsa drum liber pentru planuri de viaţă mai apropiate de dorinţele noastre.

În perioada din preajma solstiţiului de iarnă intrăm într-o fază în care medităm asupra evenimentelor întâmplate în acest an, greu încercat și plin de probleme. Pentru a putea intra într-un nou an binecuvântat, plini de energie pozitivă și de speranță, trebuie să ne gândim pozitiv, astfel astrele se vor alinia și ne vor ghida drumul pentru a face alegerile potrivite.

Sărbători şi tradiţii în luna decembrie

Luna decembrie, care marchează sfârşitul anului calendaristic şi, prin urmare, perspectiva unui nou început, este presărat de tradiții, obiceiuri și zile de sărbătoare încărcate de liniște și bucurie.

După ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie), 1 Decembrie marchează cum nu se putea mai bine începutul iernii. Ziua Naţională a României sărbătorită de milioane de români anual, chiar și în vremuri pandemice, deschide șirul sărbătorilor de iarnă a lunii decembrie.

Principalele sărbători religioase, însoţite de obiceiuri şi tradiții sunt așteptate în fiecare an cu bucurie în suflet: Sfântul Nicolae (6 decembrie), Sfânta Filofteia (7 decembrie), Sfântul Spiridon (12 decembrie), Naşterea Domnului (25 decembrie) și Sfântul Ştefan (27 decembrie).